Ai cumparat recent o masa de fotbal? Iata cum sa o ingrijesti pentru a te bucura de ea mai mult timp

posted in: Hobby-uri | 0

In functie de model, o astfel de achizitie poate fi destul de costisitoare. Tocmai de aceea, daca vrei sa te bucuri cat mai mult timp de obiectul cumparat, trebuie sa stii cum sa il intretii in mod corespunzator.

Nu stii de unde sa incepi sau ai impresia ca nu te vei descurca cu aceasta sarcina? Stai fara griji caci totul este mai simplu decat iti imaginezi. Iata mai jos cateva sfaturi de baza care te vor ajuta sa ai grija cu brio de masa de fotbal.

Sfaturi pentru curatarea periodica a mesei de fotbal

Majoritatea meselor de fotbal nu au o husa sau un material care sa le acopere cand nu sunt folosite, deci sunt predispuse a aduna cat mai mult praf si murdarie. Pentru a evita deteriorarea cauzata de murdarie, ai grija sa cureti in mod regulat masa de fotbal.

Poti folosi un detergent special conceput pentru astfel de obiecte (desi mai greu de gasit la noi in tara) sau orice alt tip de solutie de curatare. Ai grija ca aceasta sa nu fie pe baza de clor sau prea puternica, astfel incat sa atace partile metalice sau cele vopsite. Foloseste o solutie de curatare ecologica, fara substante chimice puernice, dar care are totusi putere de curatare.

De asemenea, pentru a functiona la parametri maximi, tijele trebuie unse lunar cu silicon special conceput pentru intretinerea unor astfel de accesorii. De altfel, acesta este principalul tip de lubrifiant folosit pentru mesele de fotbal, asa ca este bine sa ai si tu unul in casa. De ajutor in caz de urgenta poate fi si un spray siliconic sau un ulei lubrifiant obisnuit. Desi nu la fel de eficiente, acestea te pot salva pentru o perioada scurta de timp.

Si nu in ultimul rand, daca observi ca o anumita piesa este slabita sau chiar a cazut, lipeste-o la loc. Daca nu faci asta la timp, piesele se vor deteriora de tot sau se vor pierde, iar masa va deveni inutilizabila. Verifica frecvent masa pentru eventuale defectiuni.

Sfaturi prentru depozitarea mesei de fotbal

Una dintre cele mai bune modalitati de a te bucura cat mai mult de masa ta de fotbal este sa nu o lasi afara, in bataia soarelui, a vantului sau a ploilor, etc. De asemenea, trebuie sa alegi cu grija locul din casa in care o vei amplasa. Evita camerele in care este umezeala, dar nici nu o amplasa langa fereastra, in bataia soarelui. Si nu in ultimul rand, ideal ar fi sa instalezi masa de fotbal intr-o camera mai putin circulata, pentru a nu te „impiedica” de ea. Nu doar ca o vei dezechilibra, dar risti sa te accidentezi serios si tu.

Acestea fiind spuse, daca vei urma sfaturile de mai sus, te vei putea bucura cat mai mult timp de zile pline de distractie alaturi de prieteni, langa masa de fotbal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *