Categorii
Sanatate

De ce mint copii?

Perioada minciunilor este o etapa fireasca in procesul de dezvoltare a copilului, care pana la o anumita varsta confunda realitatea cu fictiunea. Uneori, insa, pot aparea consecinte neprevazute sau copii isi pot forma o realitate paralela in care totul se petrece dupa placul lor.

Un copil de 4-5 ani poate simţi tentaţia să inventeze întâmplări şi să vă capteze atenţia cu mici sau mari minciuni. Vârsta de 4-5 ani este cea la care copiii încep să construiască poveşti, mai ales pentru amuzamentul celorlalţi şi pentru a se simţi în centrul „universului”.

Este important ca parintii sa nu confunde fabulatia cu minciuna . Asadar, pana la varsta de 6-7 ani nu putem vorbi de minciuna propriu-zisa, ci mai degraba de fabulatie. O fabulatie fata de care parintii trebuie sa dea dovada de intelegere. In niciun caz nu vom pedepsi copilul pentru faptul ca are imaginatie, ci vom incerca sa-i explicam cum stau lucrurile in realitate.

Daca cel mic a fabulat o data si comportamentul sau a fost intarit prin atentie din partea adultilor – au ras, s-au amuzat, au pus intrebari, au povestit si altora, copilul invata ca acesta este un comportamnet acceptat si il va utiliza si pe viitor.

Pentru a minti deliberat, copilul trebuie sa atinga o anumita maturitate intelectuala, ceea ce se intampla de obicei in jurul varstei de 6-7 ani. Dar chiar si atunci trebuie sa dam dovada de intelegere. Toti psihoterapeutii sunt de aceeasi parere: nu este un lucru neobisnuit ca un copil de 5-6 ani sa minta. Copiii incearca sa descopere granitele dintre adevar si minciuna, testand in acelasi timp diversele realitati cu care se confrunta. Cei mici inteleg altfel decat adultii ce e drept, rau sau moral. La aceasta varsta ei isi dezvolta simtul justitiei si al moralitatii si este important ca parintii sa-i sprijine. Acestia trebuie sa-si invete copiii ce inseamna sa fie om de caracter, dar si ca este necesar sa respecte adevaratele valori. Pentru adulti insa, este important sa inteleaga motivele care ii determina pe micuti sa minta. Numai asa pot corecta o atitudine care, mai tarziu, risca sa devina un obicei prost.

De ce mint copii?
Motivele pentru care mint copiii:

-sa va capteze atentia
-teama de a fi pedepsiti
-teama de a nu va dezamagi
-pentru a ascunde o realitate jenanta
-ii imita pe cei mari

Asa cum spuneam in articolul anterior, consiliere psihologica pentru copii, ii ajuta sa se adapteze mai usor la realitate, pentru a percepe lucrurile asa cum sunt, fara a le confunda cu amanunte din imaginatia lor. Totodata, atitudinea parintilor in situatia in care cei mici si-au format obiceiul de a minti, trebuie sa fie una corecta, deschisa fata de copil. Atunci cand « minciunele » celor mici au o frecventa mai mare si consecintele se agraveaza cel mai bun sfat este rabdarea dar si cateva sedinte de consiliere psihoterapeutica pentru parinti pentru a putea comunica cu copii cat mai eficient.

www.laurabaluta.wordpress.com

Categorii
Familie

Comunicarea cu copiii

Comunicarea eficienta cu copiii nostri ne poate scuti de multe momente neplacute, facand loc unui timp de calitate petrecut impreuna. Iata cateva modalitati practice de a instaura o comunicare buna in familia voastra:

Asculta-ti copilul

A-ti asculta copilul inseamna sa accesezi perspectiva lui/ei. Pentru a face acest lucru trebuie sa devii disponibil/a pentru cateva momente, in care sa abandonezi perspectiva proprie, perspectiva realitatii obiective sau perspectiva morala si sa te dedici realitatii copilului din fata ta.

Exprima-ti preferintele

Cand iti petreci timp cu copilul tau este esential sa iti faca si tie placere si nevoile tale sa fie implinite. Copilul va avea astfel ocazia sa te cunoasca mai bine si sa iti faca pe plac. Se va simti important din acest motiv, iar tu te vei putea bucura cu adevarat.

Ofera feedback

Indiferent ce faceti impreuna, ramaneti conectati! Arata-i copilului ca iei in serios activitatea voastra comuna, (chiar daca este o joaca!), spune-i ce apreciezi si ce ai vrea sa faceti diferit. Ii vei oferi astfel si un model de comunicare.

Solicita implicarea

Ai grija sa echilibrezi responsabilitatea si initiativa in actiunile voastre. Nu iti asuma rolul de expert, caci ceea ce faceti ar putea deveni neinteresant pentru copil. Ofera-i ocazia de a folosi ceea ce stie si ceea ce poate!

Stabiliti limite clare

Aratandu-i copilului care sunt limitele activitatii pe care o desfasurati impreuna (cum ar fi “ne batem cu perne avand grija ca loviturile sa nu ne doara”) ii dai un sentiment de siguranta, pentru ca stie unde trebuie sa se opreasca si stie ca el/ea va fi in siguranta. Pentru a putea fi adoptate, aceste limite nu trebuie impuse, ci agreate de comun acord!

Spune “nu” cu iubire

Cand copilul face ceva inacceptabil pentru tine spune-i intotdeauna, dar aratandu-i in acelasi timp ca vezi si din perspectiva lui/ei. In felul acesta va fi mai usor sa tina cont de nemultumirea ta. Ii vei transmite indirect mesajul: in relatia noastra tinem cont unul de celalalt, ne intelegem si ne pasa! (De exemplu: “Inteleg ca esti furios pentru ca prietenul tau ti-a stricat jucaria, insa nu pot accepta sa il lovesti.”)

Vorbeste pentru tine

Cand vorbesc in nume propriu, reusesc sa separ ceea ce constituie realitatea mea (ce gandesc, ce simt, ce fac eu), de realitatea altora. Accept astfel ca exista si alte realitati, iar ceilalti se vor simti liberi sa isi exprime opiniile lor (chiar daca sunt diferite de a mea).

Considera-te egal (nu critica, nu da ordine, nu te astepta sa fii ascultat orice ar fi!)

Desi este dificil de realizat, (din cauza modului in care am fost crescuti), adoptarea unei atitudini de egalitate are multe avantaje: plaseaza copilul intr-o pozitie de egalitate, care ii va da incredere sa-si foloseasca cunostintele, abilitatile si sa-si dezvolte talentele; responsabilitatea activitatii comune este de asemenea impartita, deci nu vei fi singura/ul de care depinde reusita ei; satisfactia finala va fi mai mare, (atat parintele, cat si copilul vor fi multumiti); copilul va dezvolta mai degraba o atitudine de cooperare, decat una de opozitie.

Ofera informatii legate de context (indiferent de varsta copilului)

Daca poti explica ceva pe intelesul copilului (adica folosind cuvintele si notiunile pe care deja le poseda) nu ezita sa o faci, cand situatia sau el/ea o cere! De multe ori ne limitam in acest sens, gandindu-ne ca informatia respectiva “nu e potrivita pentru aceasta varsta” sau indoindu-ne ca ar intelege. Pierdem astfel ocazii importante de a deschide orizonturi noi pentru copilul nostru.

Intelege-ti propriile sentimentele

Sentimentele mele sunt ale mele! Daca voi considera ca motivul furiei sau tristetii mele este ceea ce a facut gresit copilul meu, voi pierde din vedere rolul meu in generarea acestor sentimente: exprienta mea de viata, ideile si gandurile mele, rolurile pe care mi le asum in relatii sunt, toate, responsabile de sentimentul meu prezent. Un sentiment negativ este o invitatie de a privi catre noi insine. Iar primul pas este sa il identific si sa il accept, spunand: “Eu ma simt…”

Copilul are nevoie de acceptare, nu de corectii!

Esti nemultumit/a de comportamentul copilului tau? Desi stie ca te deranjeaza ceea ce face, continua sa faca la fel? Problema nu este ca nu a inteles, ci ca nu a luat inca o hotarare proprie: Pentru a se comporta diferit trebuie ca el/ea sa ia o hotarare. Iar pentru a lua o hotarare nu este suficient sa aiba argumente logice. Mai are nevoie sa inteleaga situatia prezenta. Ca sa o inteleaga, trebuie sa o si accepte – adica sa poata spune: “Da, eu am acest obicei”. Insistenta parintelui de a schimba un comportament gresit al copilului va impiedica de fapt copilul sa il schimbe, pentru ca mesajul acestei insistente este “nu pot accepta comportamentul tau”. Efectul este ca nici copilul nu il poate accepta, deci, neintelegandu-l, nu poate alege unul diferit.

Copilul se afla intr-o faza de dezvoltare, nu este definitivat!

Oricum s-ar comporta copilul tau, este vorba numai de o faza a dezvoltarii sale. Daca la 6 ani este fricos, nu inseamna ca va fi astfel si la 25; daca are note mici in clasa a 5a, nu inseamna ca va trai un esec academic, iar daca la 4 ani a luat o jucarie care nu este a lui, nu inseamna ca va ajunge infractor! Oamenii au o capacitate deosebita de a se schimba, adaptandu-se la mediul lor.

Oricat ar parea de ciudat si noi, parintii, avem nevoie de acceptare si ne putem schimba!

Ultimele doua principii se aplica si la parinti! Obisnuim sa gandim critic despre noi insine, ca si cum nu am avea voie sa gresim. De asemenea, ne gandim ca suntem “definitivi”, ca nu ne mai putem schimba. Este gresit. Suntem imperfecti, si perfectibili in acelasi timp. Dar avem si noi nevoie de acceptare pentru a ne putea privi cu intelegere icon smile COMUNICAREA CU COPIII

Gaseste la finalul fiecarei zile cel putin un lucru care ti-a placut in timpul petrecut cu copilul tau si spune-i-l!

Vei construi astfel, zi dupa zi, o relatie tot mai solida, mai autentica si mai apropiata cu copilul tau.
sursa : www.devenire.ro