Certificatul energetic – obligatoriu sau nu?

posted in: Servicii | 0

Mai intai, ce este certificatul energetic?

Certificatul energetic cuprinde valoarea consumurilor energetice şi de emisii CO2, care permit evaluarea şi compararea performanţei energetice a clădirii. De asemenea, ar trebui să includă recomandări de reducere a consumurilor energetice.

Am spus „ar trebui” deoarece legislatia in vigoare lasa loc interpretarilor si …scaparilor.

Un certificat energetic se intocmeste in cazul in care se doreste vanzarea, cumpararea sau inchirierea cladirilor, cat si pentru cladiri in proiect sau in constructie. Certificatul eliberat de auditorii energetici este valabil 10 ani.

De ce este important certificatul energetic? Pentru ca prin el cumparatorul sau chiriasul afla consumul estimat de energie pentru incalzirea locuintei, cat de bine este izolata termic, daca are pierderi mari de caldura si in ce stare se afla si celelalte instalatii din locuinta.

Despre consumuri si clasele de energie

O locuinta din clasa A consuma 170 de kilowati pe metrul patrat, in timp ce o locuinta din clasa G are un consum energetic de circa 5.000 de kw pe metrul patrat, rezultand un raport de 1 la 30. Pe o scara a eficientei energetice de la A la G, majoritatea blocurilor vechi din Romania se clasifica undeva la C si D, ceea ce demonstraza un consum de aproximativ doua ori mai mare decat ar fi normal.

Legislatia – in vigoare sau in ambiguitate?

La presiunile Uniunii Europene, Romania a emis legi privind consumurile de energie inca din 2005: http://www.experting.ro/certificat-energetic-legislatie

Legislatia in vigoare prevede ca, incepand de la 1 ianuarie 2011, proprietarii de locuinte unifamiliale si apartamente din blocurile de locuinte trebuie sa puna la dispozitia potentialilor cumparatori sau chiriasi certificatul de performanta energetica. Mai nou, s-a spus ca din 2012, nu vor mai putea fi construite clădiri fără a obţine în prealabil certificatul energetic. Acesta va fi impus şi imobilelor care urmează să fie renovate, vândute sau închiriate. Amenzile pornesc de la 2.500 de lei şi ajung până la 20.000 de lei, pentru nerespectarea acestor obligaţii.

Cu toate acestea, inca nu se stie daca certificatul energetic este obligatoriu sau nu. Ce este sigur insa este ca Uniunea Natională a Notarilor Publici din Romania a anuntat in ianuarie ca legislatia actuala nu conditioneaza transferul de proprietate asupra cladirilor iar instanta, executorul sau notarul nu pot impiedica in nici un fel proprietarul, cumparatorul sau chiriasul sa vanda, sa cumpere sau sa inchirieze.

La ora la care este scris acest articol, inca exista modalitati de a se semna acte de vanzare-cumparare sau inchiriere in fata notarilor, ocolind legea si certificatul energetic.

S-ar parea ca nu exista obligativitatea aplicarii acestei legi. Insa Ministerul Dezvoltarii pregateste o prevedere legala care sa intareasca importanta certificarii energetice a cladirilor, astfel: tranzactiile imobiliare ar putea fi contestate ulterior in justitie, daca schimburile de proprietate sau inchirierile nu sunt insotite de certificatul de eficienta energetica al imobilului, potrivit unui proiect de lege elaborat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului.

Deci: putem efectua orice tranzactie imobiliara fara certificatul energetic, dar sa fim constienti ca respectiva tranzactie ar putea fi, ulterior, contestata in justitie!

Follow experting.ro:

Experting.ro/certificat-energetic asiguram servicii de certificare energetica a cladirilor, certificatul de performanta energetica, energetic al cladirii.Proiecte de reabilitare termica a constructiilor, consultanta tehnica permanenta. Experti evaluatori, membri ANEVAR - realizam evaluari la standarde profesionale internationale.Scopul nostru este elaborarea unor proiecte de calitate, cu respectarea exigentelor normativelor tehnice si a standardelor europene in vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *