Pe cheia Bistritei

posted in: Obiective turistice | 0

De la mânastirea Horez în sus, locurile se salbatacesc, vaile-s tot mai înguste si mai râpoase, dealurile acoperite de paduri se-ncolacesc, se-ncaleca, si închid zarea din toate partile. E asa de adânca si de sfânta tacerea, ca înaintezi cu grija, pare ca tie frica sa nu destepti, cu zgomotul trecerii tale, cine stie ce fiinti legendare adormite de mii de ani în linistea acestor pustietati. Dupa vrun ceas de drum cotit prin strâmtori si desisuri întunecoase, auzi un vuiet, o gâlgâire de izvoare, ca si cum o stavila s-ar fi abatut deodata din calea undelor nerabdatoare, valea se deschide, codrii se trag la o parte, o priveliste neasteptata, negrait de mândra, se înfatiseaza ochilor. Sus, pe brâul muntelui din fata, rasar dintre copaci turnuletele mânastirei Arnota, sfânt lacas în care se odihnesc oasele bunului si milostivului nostru domn Matei Basarab. Jos, la poalele muntelui, pe malul drept al Bistritei, s-asterne o poiana de toata frumuseta, în mijlocul ei se ridica zidurile cenusii ale mânastirei Bistrita, cladire mare, aratoasa, întemeiata acum patru sute de ani de Barbu Craioveanul, ban al Craiovei, unul din stâlpii vechei si puternicei familii a Pârvulestilor, cu care domnii de pe vremuri cautau sa se-nrudeasca pentru mai buna paza si îngradire a tronului.

De aici încolo nu mai poti razbate decât cu piciorul. Chiar din spatele mânastirii intri în cheia Bistritei, în lumea prapastiilor si-a vâltorilor: tot muntele e crapat de sus si pâna jos, si pe fundul acestei taieturi, între înaltii pareti de piatra, s-azvârle Bistrita, vijelios batându-si nahlapii de stânci, c-un zgomot asurzitor. În paretele din dreapta, la o înaltime ametitoare deasupra torentului, se deschide pestera Sfântului Grigore. O potecuta cu trepte scobite în piatra te duce de-a lungul cheiei, pe sub creasta muntelui, la gura unei vizuini înguste, prin care de-abia te strecori si mergi târâs prin întuneric ca vro zece pasi pâna dai subt o bolta înalta care primeste putina lumina de afara prin crapaturile paretelui din dreapta; apoi te cobori pe sfarmaturi de pietre în tinda pesterei, la paraclisul sfântului Grigore; de aici se despart doua hrube adânci, întunecoase; una, „a liliecilor”, unde într-adevar huzuresc acesti zburatori ai noptii ca în propria lor domnie, alta, „a chiliei”, care te suie prin fel de fel de cotituri la o chilioara parasita, cu icoane sterse, cu peretii afumati, acoperiti de vechi pisanii – urmele pusnicilor cari, retrasi din lume, si-au fost închis viata de bunavoie în tainitile acestea umede si întunecoase.

Toti muntii de prin partile acestea sunt sparti si scorborositi de ape. Carari înguste si primejdioase te poarta pe margini de prapastii în adâncul carora ti-e frica sa te uiti. Pe une locuri pamântul suna sub picior ca o bolta. Pe sus vezi stânci uriase scoase din zid, gata sa se prabuseasca. Copaci chirciti, schilozi, cu ramuri strâmbe, ies de prin crapaturile paretilor de piatra. Te crezi într-o lume darapanata, pustiita în urma unui mare dezastru. Doar glasul apelor zbuciumate rasuna ca un bocet în tacerea si neclintirea atâtor ruini.

 

Romania Pitoreasca-Alexandru Vlahuta

http://www.cazare-horezu-pensiuni.ro/

Follow LaTrovanti:

Latest posts from

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *