Tarom reia operarea zborurilor in conditii de iarna

posted in: Turism | 0

Compania aeriana Tarom a reluat joi, 2 decembrie, operarea zborurilor in conditii de iarna. Cu toate acestea, un numar de curse au avut intarzieri intre 60 si 90 de minute, din cauza operatiunilor de pregatire ale aeronavelor care implica mai multe etape, specifice conditiilor meteorologice de iarna.

Tarom

Din cauza vremii nefavorabile, miercuri, 1 decembrie, Tarom a fost nevoita sa anuleze un numar de curse cu plecare din Bucuresti.

„In prezent, se opereaza cu intarzieri din cauza faptului ca aeronavele trebuie sa fie devigrate pentru a putea decola in conditii de siguranta”, a declarat Ruxandra Brutaru, directorul general al Tarom.

Pasagerii care s-au aflat la bordul aeronavelor Tarom pe 1 decembrie, pentru cursele care au fost anulate sau amanate, au posibilitatea de a-si reprograma calatoriile sau pot solicita rambursarea contravalorii biletelor de avion, in cazul in care nu mai doresc sa calatoreasca.

Compania Nationala de Transporturi Aeriene Romane Tarom isi desfasoara activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii si este membra, incepand din iunie 2010, a aliantei SkyTeam.

In sezonul de iarna 2010-2011, operatorul ofera pasagerilor sai zboruri catre 49 de destinatii din tari din Europa, Africa de Nord si din Orientul Mijlociu.

In primele 7 luni ale anului in curs, Tarom a transportat peste 1.120.000 de pasageri, atingand un grad mediu de ocupare al locurilor de 61 de procente, in crestere cu 8 puncte fata de perioada similara a anului trecut.

Pentru anul in curs, compania aeriana romaneasca estimeaza un numar de 2 milioane de pasageri transportati si un grad de incarcare de peste 60%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.