Îți amintești de scena cu Marilyn Monroe din „Some Like It Hot”, în care aceasta cântă „Runnin’ Wild” la o chitară miniaturală? Cu siguranță ai văzut acest instrument muzical în multe pelicule cinematografice, dar probabil nu știi exact cum se numește și de unde a sosit acesta la noi. Află tot despre el dintr-un material oferit de echipa Sound Stil.
Ukulele – din Portugalia în Hawaii și Europa
Deși există o fermă asociere dintre ukulele (aceasta este denumirea instrumentului nostru) și Hawaii, acestea au fost create în îndepărtatul an 1880 în Portugalia, pornind de la instrumentele cu coardă tradiționale intitulate Cavaquinho. Datorită colonizării portugheze intense a insulelor Hawaii, aceste instrumente au ajuns și au fost adaptate în teritoriul colonizat, obținând numele de ukulele și devenind parte inerentă a culturii hawaiiene. Din sursele istorice ale vremii, prototipul acestui instrument a fost adus pe corabia Ravenscrag și a ajuns inițial în portul Honolulu.
Indiferent însă de proveniența sa, ukulele au început să obțină popularitate prin intermediul intervenției familiei regale din Honolulu, care, observând potențialul lor muzical, le-au inclus în dansurile și obiceiurile locului, legate de diferite sărbători. Chitarele ukulele au devenit astfel parte din patrimoniul local, iar grație globalizării, și celui mondial.
Popularitatea acestora a început să se extindă după cel de-al Doilea Război Mondial, când muzica devenise parte din idealul unor națiuni și le demonstra individualitatea, caracterul. Ukulele au fost pe larg îndrăgite de cântăreții de folk, dar și de country. Sunetul curat, forma comodă și culorile vii cu care erau decorate – iată câteva dintre elementele care le-au asigurat succesul pe arena muzicală.
Și denumirea instrumentului este una curioasă, deoarece în traducere liberă, ukulele ar semnifica „puricele săritor”, deoarece mișcările extrem de ritmate pe care muzicanții le făceau în timp ce cântau semăna cu procesul de curățare de purici a animalelor.
În prezent, ukulele sau uke obțin o tot mai crescândă popularitate datorită versatilității lor, a comodității de a cânta cu ele și mai ales datorită felului exotic în care arată. Este suficient să dați o raită pe străzile capitalelor europene și veți descoperi tot mai mulți cântăreți ambulanți, tot mai mulți artiști non-conformiști care regândesc hiturile mondiale pe acordurile ritmate ale ukulelelor.
Și da, acest gen de chitară hawaiiană este mult mai ușor de studiat, comparativ cu chitara clasică, prin urmare în decurs de câteva săptămâni vei putea învăța 3-4 acorduri cu care să acompaniezi anumite melodii vesele.
Ukulele Soprano disponibile pe platforma online Sound Stil sunt perfecte pentru muzicanții sau amatorii de muzică gata să experimenteze cu un sunet puternic, curat, iar culorile lor se vor potrivi de minune cu o ținută bună de sărbătoare. Descoperă toată gama de ukulele de vânzare pe platforma online Sound Stil. Adaugă ritm și sonoritate vieții tale cu aceste chitare mici, drăguțe și colorate!
Sound Stil – magazinul ritmurilor tale!
Lasă un răspuns